Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluţie în care admite practic că în China comunistă au loc crime împotriva umanităţii. Mai exact, regimul de la Beijing ucide prizonerii de conştiinţă prin prelevarea forţată a organelor, care sunt apoi folosite în scop de transplant, pentru profit. Principalele victime sunt aderenţii Falun Gong, o disciplină spirituală care propune un cod moral bazat pe principiile adevăr, compasiune şi toleranţă, împreună cu un set de exerciţii meditative.
Concret, în rezoluţia adoptată, Parlamentul European (PE) îşi exprimă „îngrijorarea serioasă cu privire la rapoartele privind recoltarea persistentă, sistematică, inumană şi autorizată de stat de organe de la prizonierii din Republica Populară Chineză şi, mai precis, de la practicanţii Falun Gong”.
În fundamentarea deciziilor luate, PE explică, în textul rezoluţiei, că Tribunalul pentru China a constatat că recoltarea forţată de organe a fost comisă ani de zile pe întreg teritoriul Chinei la o scară semnificativă şi că practicanţii Falun Gong au fost una dintre sursele de aprovizionare cu organe – şi probabil principala sursă.
Dezbateri aprinse: Crimele regimului comunist, condamnate
„Dragi colegi, în Europa trebuie să aştepţi foarte mult pentru a primi un organ, dar în China în câteva săptămâni se rezolvă. Cum e posibil? Un semn de progres, se spune. Dar se pare că Beijing recoltează organe de la prizonieri, mai ales Falun Gong, şi apoi se ajunge la această situaţie. Cu toţii am sperat că acestea vor fi o amintire a trecutului şi că la 70 de ani după al Doilea Război Mondial o ţară importantă comite infracţiuni care sunt crime împotriva umanităţii şi nu păţeşte nimic, dragi colegi, deoarece comunitatea internaţională închide ochii„, a transmis Hilde Vautmans (Renew Europe).
Descoperă mai multe la Beijing | China ⓜ mapamond domains
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.