Ziarul de Gardă : „Deținem informația că se intenționează organizarea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă”. Anunț important de la IGP în legătură cu mitingul anunțat de „Mișcarea Pentru Popor”

0
256

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) anunță că dețin informația că pentru ziua de duminică, 12 martie, în timpul protestului anunțat de „Mișcarea Pentru Popor”, din care face parte și Partidul „Șor”, se intenționează „organizarea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă”.

În acest context, IGP solicită organizatorilor și participanților „să se subordoneze cerințelor legale și să nu admită acțiuni care ar pune în pericol viața și sănătatea oamenilor, precum și securitatea statului”.

„Cerem, în mod special, asociației obștești cu insigne și însemne ilegale, care se deplasează în fața coloanei de participanți să fie cu fețele descoperite.

Informăm chișinăuienii că începând cu ora 13:00 pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și str. Mihai Viteazul traficul va fi parțial blocat. Îndemnăm șoferii să-și păstreze calmul și să evite această zonă.

Vă înformăm că, Poliția nu va tolera nici o formă de provocare sau agresiune, inclusiv asupra angajaților săi. Persoanele care nu respectă conduita impusă de Legea cu privire la întruniri, instigă sau comit acte de violență, dezordini sau destabilizări vor purta răspundere conform legislației. Oamenii legii, ca de fiecare dată, vor asigura ordinea și securitatea publică, siguranța cetățenilor și a circulației rutiere.

În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și exercitării corespunzătoare a misiunii ce revine Poliției, îndemnăm toți participanții la protest să-și exercite adreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor.

Amintim organizatorilor să desfășoare întrunirea doar în forma, locul și termenul indicate în declarația prealabilă și să nu admită abateri de la acestea; să desemneze un coordonator al întrunirii și să comunice în timp util cu Poliția. Tot organizatorii sunt responsabili de comportamentul manifestat de participanți și desfășurarea întrunirii în sine, aceștia fiind obligați să comunice participanților limitele cadrului legal, dar și cum pot avea grijă de propria siguranță. Totodată, solicităm să nu admită participarea la protest a persoanelor minore, fără însoțitor”, arată un comunicat al Poliției.

„Deținem informația că se intenționează organizarea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă”. Anunț important de la IGP în legătură cu mitingul anunțat de „Mișcarea Pentru Popor”


Descoperă mai multe la Beijing | China ⓜ mapamond domains

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns