China a anunţat că va interzice în localurile de karaoke, foarte populare pe teritoriul său, melodiile considerate violente, care incită la ură sau chiar ”subminează securitatea naţională”, relatează AFP.

În această ţară, localurile de karaoke sunt adevărate complexe cu săli private dotate cu canapele confortabile, tablete tactile şi ecrane uriaşe, care le permit oamenilor să cânte împreună cu prietenii melodii alese din zeci de mii de titluri.

Ministerul chinez al Culturii şi Turismului a anunţat marţi crearea de la 1 octombrie a unei liste negre de melodii „cu conţinut ilegal”.

Melodiile interzise vor fi cele considerate că subminează securitatea şi unitatea naţională, incită la ură rasială sau promovează secte, jocuri de noroc şi criminalitatea.

China elimină cu regularitate de pe site-urile de streaming de muzică melodiile considerate incorecte politic.

mai mult la  /www.agerpres.ro/


Descoperă mai multe la Beijing | China ⓜ mapamond domains

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns