Beijingul a raportat duminică 22 de noi cazuri de COVID-19, în timp ce autorităţile sunt pe cale de a testa peste două milioane de persoane pentru a limita un nou focar de contaminare în capitală, potrivit France Presse.

Locuitorii Beijingului îşi reluaseră o viaţă aproape normală după circa două luni fără cazuri de contaminare. Dar reapariţia unui focar săptămâna trecută a dus la instaurarea izolării în unele cartiere şi testarea a zeci de mii de locuitori.

Piaţa engros Xinfadi, principalul loc de aprovizionare cu fructe şi legume din Beijing, este suspectată că ar fi sursa noilor contaminări. Virusul a fost descoperit în special pe planşele de tranşare a somonului importat.

Printre noile cazuri confirmate duminică figurează cel al unei infirmiere, prima angajată din sănătate testată pozitiv după reizbucnirea epidemiei.

Peste 220 de cazuri au legătură cu noul focar de contaminare.

mai mult la   /www.agerpres.ro/

Lasă un răspuns