Un profesor universitar din Cluj, Marius Balo, se află de mai bine de cinci ani într-o închisoare din China, iar în tot acest timp a solicitat transferul în ţară. Românul susţine că este supus unor tratamente degradante.
Clujeanul Marius Balo (38 de ani) s-a stabilit în China în 2010 şi s-a angajat într-o primă fază ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Ulterior, din 2013, el a ocupat postul de profesor la Renmin University din capitala Chinei.
Un an mai târziu, pe 28 martie 2014, a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală. Procurorii chinezi l-au acuzat că ar fi primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, deşi el spune că nu avea de unde să ştie faptul că suma provenea din comiterea de infracţiuni. Ulterior, pe 24 martie 2016, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce, timp de doi ani şi jumătate, a fost ţinut în arest preventiv într-o cuşcă.
A cerut în zadar să fie transferat în ţară
În tot acest timp, profesorul a solicitat fără succes să fie transferat într-o închisoare din România, motivându-şi cererea prin faptul că drepturile sale au fost încălcate în puşcăriile chineze. El a trimis mai multe memorii pe adresa Ambasadei României la Beijing, dar şi Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Externe, precum şi preşedintelui Klaus Iohannis.
I s-a răspuns că Ministerul Justiţiei depune toate eforturile privind obţinerea tuturor elementelor legale care să permită declanşarea etapei judiciare a procedurii de transfer. Concret, nu s-a întâmplat însă nimic de atunci.
Mutat într-un penitenciar de maximă siguranţă
Ulterior, Balo a fost mutat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Shanghai. Aici, el ar fi fost obligat să lucreze timp de 12 ore pe zi, în schimbul unei singure mese pe zi, care consta în două linguri de orez.
„De două ori pe lună eram scos din cuşcă şi dus într-o alta, legat fedeleş de mâini şi de picioare într-un scaun de metal ce semăna izbitor cu un scaun electric în timp ce mi se repeta obsesiv că singura mea şansă este ca, odată ajuns în faţa judecătorului, să îi implor mila cu lacrimi în ochi”, a povestit românul, într-unul dintre memorii.
mai mult la : adevarul.ro
Descoperă mai multe la Beijing | China ⓜ mapamond domains
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.