„Țările occidentale au acuzat China de genocid împotriva uigurilor din Xinjiang, dar Beijingul susține că totul este în regulă în patria minorității musulmane”, notează Der Spiegel. În contextul acestui cor geopolitic pe note contradictorii, publicația grmană spune povestea pe care jurnalistul său, Georg Fahrion, a putut-o găsi la fața locului.

<< Imaginile par făcute la comandă și chiar așa și sunt. După rugăciune, uigurii din Kashgar dansează în piața din fața moscheii Id Kah, una dintre cele mai mari din regiunea Xinjiang. Se învârt cu sutele, aruncându-și mâinile în aer, interpretând Sema, un dans tradițional al confreriilor musulmane sufi, în timp ce toboșarii de pe imensul portal al moscheii bat ritmul. Este dimineața zilei de 13 mai, data festivalului musulman din acest an de Id al-Fitr, sfârșitul Ramadanului.

În urma revoltelor și atacurilor teroriste ale extremiștilor uiguri, în 2017 Beijingul a intensificat campania împotriva musulmanilor. Potrivit estimărilor, până la un milion de persoane au fost internate în lagăre – facilitățile a căror existență a fost negată de liderii din Beijing înainte ca ele să fie declarate „centre de formare profesională”. Au fost raportate cazuri de muncă și sterilizare forțate și, potrivit propriului birou de statistici al Chinei, rata natalității din Xinjiang aproape s-a înjumătățit între 2017 și 2019.

mai mult la  https://universul.net/incursiune-in-disneyland-ul-sinistru-din-xinjiang/


Descoperă mai multe la Beijing | China ⓜ mapamond domains

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns